Primaria din Resita proiectata de Arh. Octav Doicescu, 1969

"Octav Doicescu în Grădina Botanică", un articol de Mihail CAFFE în "Dilema"

La capătul aleii de intrare în Grădina Botanică din Bucureşti – sau, dacă vreţi, la terminarea periplului prin grădină –, vizitatorii anilor 1938-1945 erau întîmpinaţi de un mic edificiu plat, ale cărui streşini largi, cu olane, încununau cu umbra lor suprafeţe calme, văruite, alternate de ritmul liniştit al golurilor în formă de arcadă. Doi stîlpi simpli, placaţi cu piatră de Başchioi, susţineau, deasupra uşii de intrare, un portic amintind imaginea cerdacului tradiţional. Terase largi, cu dale mari de piatră, aşternute la umbra plopilor din spate, ofereau publicului locuri agreabile pentru consumarea unei băuturi răcoritoare, îngheţate, cafele sau ceai. Era bufetul-cofetărie al Grădinii Botanice, realizat după proiectul arhitectului Octav Doicescu, în acest scop, după modelul altor importante grădini botanice europene. Doicescu reuşise, în perioada interbelică, împreună cu alţi arhitecţi – precum Henrieta Delavrancea-Gibory, Nicolae Cucu, Ion Boceanu –, să-şi găsească o formă de sinteză între modernism şi arhitectura tradiţională, unind simplitatea geometrică a volumelor cu romantismul poetic al arhitecturii populare.

După bombardamentul din 4 aprilie 1944, clădirea a fost refăcută destul de rudimentar; pe parcursul timpului, zugrăveala cu var a fost înlocuită cu o tencuială standard gris passe-partout, iar olanele învelitorii – înlocuite cu tablă care rugineşte inexorabil. Destinaţia ei actuală cuprinde spaţii pentru cercetare şi administraţie, ceea ce permite menţinerea clădirii într-o stare acceptabilă.

Dar aceasta este o perspectivă minimal-optimistă. De fapt, atît prin schimbarea aspectului cît şi a destinaţiei sale publice iniţiale, opera lui Doicescu a dispărut într-un anonimat cenuşiu. E şi acesta un semn al ignoranţei şi al indiferenţei cu care este, de cele mai multe ori, tratată opera unui arhitect, chiar dacă el este considerat unul dintre reperele culturii româneşti contemporane. Înaltul for de ştiinţă care este Universitatea Bucureşti, ce deţine şi administrează Grădina Botanică, ar avea prilejul recuperării onorante a acestei valori patrimoniale de înalt mesaj cultural, considerată în prezent doar ca un bun de inventar, cu funcţiune strict utilitară. Restaurarea în forma iniţială a lucrării lui Doicescu şi redarea funcţiunii sale de spaţiu public ar constitui un elegant gest de reverenţă faţă de marele arhitect şi faţă de cultura modernă românească. Desigur că o asemenea operaţie necesită, pe de o parte, găsirea unor fonduri importante de finanţare (sponsorizări, fonduri europene etc.). Pe de altă parte, revenirea – fie şi parţială – la funcţiunile ei iniţiale, de terasă-cofetărie-ceainărie, oferită publicului ca loc de loisir, ar putea să implice un parteneriat public/privat benefic pentru operaţiunile de restaurare. În acelaşi timp, o asemenea acţiune presupune efectuarea unor studii şi proiecte pentru o relocare a funcţiunilor administrative şi ştiinţifice actualmente adăpostite aici (sau a unora dintre ele). Dar, mai ales, e necesară depăşirea unor tabuuri mentale ce par să blocheze o asemenea idee (Ce să caute un comerţ alimentar în incinta unei înalte instituţii ştiinţifice?...), ignorîndu-se chioşcurile şi tea-room-urile din Kew Gardens sau Kenwood, cofetăriile nelipsite din orice mare muzeu al lumii. Cu siguranţă că vizitatorii obişnuiţi ai Grădinii Botanice – studenţi, pensionari sau bunici cu nepoţi – ar fi încîntaţi de posibilitatea de a se relaxa agreabil, în ambianţa arhitecturii create de un maestru al armoniei formelor simple şi delicate...

Din nefericire, cazul „pavilionului“ din Grădina Botanică relevă, de fapt, o stare de spirit mai amplă, cu privire la moştenirea arhitecturală şi la arhitecţii care au creat, în decursul vremii, imaginea actuală a oraşelor noastre. Izolat, ici şi colo, pe unele clădiri considerate excepţionale au apărut plăcuţe de patrimoniu – mici şi aproape ilizibile –, care consemnează şi numele arhitectului autor. Bucureştiul şi mai toate oraşele ţării îşi datorează în mare parte aspectul şi mesajul cultural, pe care îl transmit de-a lungul timpului, unor personalităţi ca Ion Mincu, Petre Antonescu, Grigore Cerchez, Ghika-Budeşti, Duiliu Marcu, Horia Creangă, G. M. Cantacuzino, Henrieta Delavrancea-Gibory, dar şi unei lungi serii de profesionişti talentaţi şi oneşti, care s-au aliniat ideilor marilor maeştri. Dar se vede că funcţia utilitară a arhitecturii o copleşeşte pe cea culturală şi aşterne, în mentalul public, peste numele arhitectului, umbra anonimatului. Doar meşterul Manole a rămas...

Mihail Caffé este professor şi arhitect.

Un text al arhitectului Viorel Voia, student al profesorului arh. Octav Doicescu

Academician profesor arhitect Octav Doicescu

(1902-1981)

Am avut si am o stare emotiva cu totul speciala evocând personalitatea marelui arhitect si profesor Octav Doicescu.

Scoala de arhitectura si arhitectura acestei tari s-au înaltat semnificativ în momentul aparitiei pe scena valorilor profesiunii a unei personalitati cu totul distincte, de o complexitate si stralucire exceptionale.

Toti cei care l-au cunoscut, au colaborat, i-au fost colegi sau elevi au fost marcati de statura sa profesionala de mare altitudine, dublata de o constructie sufleteasca de aleasa noblete. Pe unde trecea sau zabovea, excelenta sa lumina mediul ambiant, atunci când intervenea într-o discutie.

Profesiunea în care a fost « unicum » era constant însotita de prietenii de înalta asezare în cultura natiunii sau chiar universala. Sunt de notorietate prieteniile si apropierile spirituale între profesorul arhitect Octav Doicescu si Constantin Brâncusi, Boris Caragea, Corneliu Baba, Max Hermann Maxy, Sabin Dragoi, Ion Chirescu, Teodor Rogalschi, Maria Tanase si altii.

Aceste prietenii au consolidat profilul spiritual al profesorului arhitect, ce compunea forme ce exprimau idei si sentimente cu sonoritati muzicale.

Nici o nota falsa, nici o stridenta, nici o parada de adânca întelegere a specificului national, dar nici o infirmare discreta a acestuia.

În tot si în toate lucrarile a revarsat, fara rezerve, har si radiatii luminoase.

A fost permanent conectat la curentele modernitatii în arhitectura, arte plastice, muzica ; a avut o deschidere nelimitata fata de înnoire, dar si un filtru deosebit atunci când dadea verdicte în vederea preluarii unor idei.

Pe noi, elevii excelentei sale din perioada 1957-1963, ne trata ca pe proprii fii (unul din acestia, Anton Doicescu, a fost iubitul nostru coleg), îi simteam suflul profesional si profesoral în schite, cuvinte, gestica ; îi simteam multumirea sau nelinistile atunci când se « plimba » pe schitele noastre, parca fredonând observatiile si recomandarile mulate permanent pe ideile degajate de acestea.

Spre grupa noastra, de 15 studenti, se îndreptau permanent, individual sau în grupuri mici, colegi din alte grupe, spre a recepta idei si observatii ale excelentei sale asupra schitelor noastre ce materializau o tema comuna tuturor celor patru grupe ale anului de referinta.

Atunci când cineva dintre noi, elevii, prezenta o schita de slaba alcatuire, excelenta sa construia, împreuna cu colegul, un set de elemente de ordin teoretic menit sa revizuiasca startul acestuia, sa-i ordoneze conceptele si lumineze calea abordarii.

Atunci când unul sau câtiva dintre noi reuseau proiecte apreciate maximal, ca notatii, excelenta sa manifesta o bucurie retinuta, revarsata peste cei merituosi, fara a provoca tristeti celor lipsiti de lauri si fara a crea ierarhii în grupa.

Înaintea fiecarui început de proiect, la prima întâlnire de corectura cu schitele acestuia, excelenta sa se desfasura spiritual în fata noastra, comentând profund tema, directiile de abordare, criteriile de calitate ale alcatuirilor, confuziile ce pot sa apara, tentatiile frivole în câmpul formelor, neglijarea sau tratarea superficiala a elementelor compozitiei si, nu în ultimul rând, structura constructiva sanatoasa.

Tinuta sa profesorala de adevarat senior nu a fost tulburata în nici un chip de meandrele societatii, plina de intersectii nedorite, umbre proprii si purtate.

Marele nostru profesor arhitect Octav Doicescu avea calitatea, rar întâlnita, de virtuos diplomat întru apararea profesiei de arhitect în substantialitatea ei.

A depasit cu rabdare obstacolele conjuncturale utilizând stralucirile sale în cultura, prestatie civica deosebita, armonie rafinata, dar mai ales cu prestigiul profesional câstigat prin munca asidua si pasiune fara limite.

Aceasta pasiune în arhitectura nu a pastrat-o pentru sine, ci a transmis-o elevilor sai, chiar prin aerul ce-l respira atunci când era în tumultul creatiei sau dezvolta o idee sau dogma în fata acestora.

Cu noi, elevii, era exigent, niciodata aspru sau furios.

Dupa terminarea facultatii, fiecare din noi a devenit, uneori fara sa realizeze acest fapt, purtator al harului acestui profesor fara egal, în lucrarile realizate. Sunt unul din elevii purtatori, fara rezerve, ai acestui har, un traitor al nelinistilor creatiei în arhitectura, al muncii fara rezerve si al deschiderii spre înnoire, modernitate si expresivitate a formelor, în spiritul specificului acestui popor, dintre cele mai vechi ale Europei.

Aceasta este marea lectie a excelentei sale, academician prof. Arh. Octav Doicescu, transmisa tinerilor arhitecti de astazi si din timpii ce vor urma.

S-a nascut în 1902 si nu va muri NICIODATA !

8 ianuarie 2012

Arhitect Viorel Voia

Elev 1957-1963

Arhitect Gheorghe Săsărman despre Octav Doicescu/ Edificii care cînta

Edificii care cântă

N-am avut șansa să-mi fie dascăl - și totuși, chiar fără ca el să o știe, mi-a fost mai apropiat decât toți ceilalți profesori de la Școala de Arhitectură. Un capriciu al sorții a făcut ca, imediat după absolvire, eu să schimb teul și echerul pentru condei: așa cum mulți dintre confrații mei știu, am fost ani de zile singurul cronicar de arhitectură și urbanism cu diplomă. O situație nu tocmai de invidiat, într-o vreme în care mai toți arhitecții socoteau că munca la planșetă e singura onorabilă, neavând decât dispreț pentru „arhitectura scrisă” și pentru „arhitectura vorbită”. Atitudine împărtășită în mod paradoxal până și de cel ce preda teoria arhitecturii și care, atunci când i-am cerut acordul ca să-mi conducă doctoratul, m-a refuzat spunându-mi că eu n-aș avea căderea să ajung doctorand, deoarece nici măcar n-aș fi arhitect! Cu atât mai mare mi-a fost bucuria să descopăr, pe parcursul documentării pentru redactarea tezei mele de doctorat¹, o întreagă pleiadă de arhitecți care, în a doua jumătate a secolului XIX și prima jumătate a secolului XX, au susținut o intensă activitate publicistică. Printre ei, alături de Horia Creangă, Marcel Iancu și G. M. Cantacuzino, ca să dau doar câteva exemple, un loc de frunte ocupa profesorul Octav Doicescu, singurul aflat atunci în viață dintre promotorii de prestigiu ai acestei importante laturi a profesiunii. Desigur, meritele celui ce avea să fie ales în 1974 membru al Academiei Române erau departe de a se limita la contribuțiile teoretice, edificiile și ansamblurile realizate de el sau sub îndrumarea lui ocupând pagini întregi în orice istorie a arhitecturii românești a veacului trecut; pentru mine însă el era o figură simbolică, dovada vie că și scriind îți poți sluji breasla cu tot atâta onoare și demnitate. Pilduitoare în acest sens este chiar Revista Simetria, editată de G. M. Cantacuzino și Octav Doicescu între anii 1939-1946, un miracol insular de echilibru și seninătate în acei ani tulburi², și la care au colaborat, printre alții, Matila Ghyka, Ion Vianu, Maria Cotescu, Paul E. Miclescu, Titu Evolceanu, Mac Constantinescu.

La evocarea semnată de mine în Contemporanul din 15 mai 1981, la cinci zile după dispariția profesorului, nu aș avea nici un cuvânt de adăugat, și nici de șters. Am scris acel text copleșit de veste - și la fel mă simt acum, recitindu-l, după 33 de ani. Pe atunci puține redacții aveau obiceiul să țină pregătite în sertar, și mereu actualizate, necroloagele unor personalități, pentru ca la o adică să fie plasate imediat în pagină; Contemporanul nu se număra printre acestea – și cred că spontaneitatea emoției se deslușește încă printre rânduri. Apoi, la puțin timp, am fost chemat de soția profesorului: mă invita să-mi aleg din biblioteca lui o carte, ca aducere aminte. Am ales Eupalinos ou l’architecte, de Paul Valéry. Mi-a scris o dedicație: „Domnului Gh. Săsărman în amintirea lui Octav Doicescu; așa cum a înțeles arhitectul și omul.” Mi-a scris-o cu mâna ei – mâna arhitectului își găsise odihna pentru totdeauna. Am cartea în față, una dintre puținele cărți pe care le-am luat cu mine în exil. Citez din Eupalinos, în redarea lui Phèdre, în redarea lui Valéry: „Dis-moi (puisque tu es si sensible aux effets de l’architecture), n’as-tu pas observé, en te promenant dans cette ville, que d’entre les édifices dont elle est peuplée, les uns sont muets; les autres parlent; et d’autres enfin, qui sont les plus rares, chantent? – Ce n’est pas leur destination, ni même leur figure générale, qui les anime à ce point, ou qui les réduisent au silence. Cela tient au talent de leur constructeur, ou bien à la faveur des Muses.” Ei bine, Octav Doicescu îmi pare a se număra printre acei rari constructori, ale căror edificii vorbesc - iar unele chiar cântă!

Gheorghe Săsărman München, 7 decembrie 2014

1 Funcțiune, Spațiu, Arhitectură, Editura Meridiane, București 1979.

2 Multe dintre articolele publicate în Simetria au fost preluate în volumul Gândirea estetică în arhitectura românească (Editura Meridiane, București 1983; studiu introductiv și coordonare: Gheorghe Săsărman; antologie și note: Nicolae Lascu și Alexandrina Deac), unde există și o bibliografie a scrierilor lui Octav Doicescu

Octav Doicescu schitat de Radu Boureanu în "Vazuti in oglinda timpului", Ed. Eminescu 1987

Casa din strada Mântuleasa

Casa construita in anul 1935 in baza proiectului arhitectului Octav Doicescu pentru familia mosierului Capra.

Cabana pe Grindul Lupilor, Delta Dunarii

Cabana realizata de Octav Doicescu, la 2 km de Portita, pe Grindul Lupilor. În prezent, cabana este centru de monitorizare ornitologică si se afla în custodia Administraţiei Rezervaţiei Delta Dunării din Tulcea. O imagine relativ recenta (2009).

Casa din satul Ilgani ( judetul Tulcea )

Casa  din satul  Ilgani ( judetul  Tulcea  ) a fost construita de Uniunea Generala a Vanatorilor din Romania, in anul 1935, apoi a intrat in administrarea O.N.T. Autorul proiectului a fost : architect Octav Doicescu care a mai proiectat o cabana identica in Insula Lupilor (Cabana Portita). Se stie ca aici obisnuia sa vina si Regele Carol al II-lea la vanatoare , iar in perioada comunista numeroase personalitati politice. Dintr-un inventar al bunurilor comunei din 1942, aflam ca suprafata imobilulu...i era de 2000 mp, cu etaj formata din17 camere, fiind construita din scanduri si acoperita cu stuf batut nemteste.A ramas in administrarea O.N.T. pana in anii 70, cand inundatia a provocat distrugeri importante. In anii 80, cand era intr-o stare avansata de degradare, a fost preluata de Combinatul Metalurgic Tulcea care a facut lucrari de renovare, a schimbat acoperisul de stuf si a racordat cabana la reteaua de curent electric. Ea a devenit cabana de protocol pana dupa anii 90 cand dupa inchiderea temporara a combinatului si impartirea lui pe sectii, cabana a fost vanduta catre o persoana particulara.

"Arhitecti în timpul dictaturii" Fragmente din cartea Paraschivei Iubu

Scrisoare trimisa de G.M. Cantacuzino lui Octav Doicescu

 Una din scrisoarile  trimise  de Arh. G.M. Cantacuzino  Arhitectului Octav  Doicescu. Scrisoarea a fost citita de autoritatile militare  iar timbrele purtau mentiunea  : ocupatie germana.  Este cunoscuta  specialistior  prezenta lui G.M. Cantacuzino la Odessa. Publicatii de specialitate au comentat subiectul. (Arhiva Andrei Doicescu)

Mai jos, transcrierea textului :

Odessa 7 martie

Draga Octav

Am stat aproape o saptamâna în acest oras în care asi fi dorit sa ma plimb cu tine. Cercetând în biblioteca din muzeul de Antichitati carti privitoare Crimeii am dat de lucruri cât se poate de interesante atât în ceea ce priveste antichitatea greceasca cât si în ceea ce priveste locuinta, formarea ei în aceasta peninsula cu toate sugestiile primite prin Caucaz din platoul Iranian. Locuinta din jurul marii Negre este o problema de studiat precum e de studiat în mod unitar civilizatia acestei mari din antichitate si începutul renasterii. Nu vad dece am lasa pe Rusi singuri în domeniul acestei cercetari.

Câteva zile e mult prea putin pentru a aduna bagajul necesar de informatii. Totusi am putut trasa un plan de lucru care ramâne sa fie completat si realizat ulterior. Am gasit un releveu, facut de un englez, a palatului Khanilor de la Bakaiseraï nepublicat înca. Indata ce voi sosi în Crimeea voi face un raport ca sa se constitue o echipa mica dar omogena care sa lucreze în Crimeea si sa faca cunoscut României întâi  cadrul în care a luptat armata noastra de acolo si în al doilea rând sa puna în valoare toate punctele comune si de legatura care s'au stabilit între noi si Orient în Crimeea. Crimeea, dupa cât am putut afla pâna în prezent este prin excelenta teatrul  pe care s-a jucat mai viu si mai intens drama Orient-Occident care ne preocupa. 

Îndata ce vremea se va restabili (astazi ploua marunt si e frig) o mica calatorie a ta în aceasta zona ar fi interesanta pentru tine. Dar o sa-ti mai scriu lucruri precise în aceasta privinta. 

Nu uita de Simetria si de problema hârtiei. Trebue neaparat sa aparem în Septembrie 1943. 

Aicea, am regasit calmul încrederea si linistea, mai ales în urma ultimelor evenimente. Cu toate loviturile primite, armata vede cu calm viitorul. 

Nu stiu înca adresa mea de aceea nu îti cer înca sa îmi scrii. 

Am fost foarte meloman zilele acestea. Am fost la "Printul Oneghin" de Ceaikowski, la Aida, la Carmen. De dimineata am fost la un concert al orchestrei operii cu muzica de Ceaikowski si astazi dupa masa rusine... ma duc la Rigoleto.

Mâine redevin serios si plec la Nicolaev si Crimeea. 

Îndata ce sosesc îti scriu.

Ce face Horia ? Ai mai vazut dintre Simetrici nostri ? 

Complimente si omagii Doamnei Doicescu. Salutari prietenului meu Anton.

Al tau cît mai curând

Georges M. C. 

   

Scrisoare adresata de Octav Doicescu comisarului expozitiei New York 1939

Scrisoare adresata de Octav Doicescu comisarului expozitiei New York 1939 (Dr A. Popovici, cf. en-tête). Este o ciorna corectata ulterior din punct de vedere ortografic. De mentionat ca initial prezenta Romaniei la New York în 1939 includea o a treia constructie care trebuia sa adaposteasca operele lui Brâncusi si un patio în aer liber unde trebuia sa se desfasoare concerte de George Enescu în prezenta compozitorului. Situatia financiara a României în acea perioada nu a pemis crearea celor doua evenimente. Brâncusi a fost prezent, dar era expus într-o galerie din Manhattan. Intr-o postare ulterioara extrasa din ziarul "Universul" se va putea citi proiectul lui Dimitrie Gusti, unde vorbeste de prezenta la New York a cel putin 100 de coristi veniti din Romania pentru a interpreta Enescu. (O fi vorba de "Œdip"? Trebuie verificat)

Complex administrativ și Cazinou IAR, Brașov

http://www.docomomo.ro/Files/uploads/20-Ansamblul%20IAR.pdf

The sequential development and the consequent urban patterns of Bucharest

http://discovery.ucl.ac.uk/1385/1/Abdul-Gemil_thesis_2005.pdf

Thesis of: MSc. Built Environment
Advanced Architectural Studies, 2004-2005
University College London
Author: Abdul Gemil Esenghiul
Tutor: Dr. Laura Vaughan

Casa Caranfil - proiect varianta initiala

Fatada spre strada Emile Zola - varianta initiala

Fatada spre strada Modrogan - varianta initiala

LISTA DE LUCRARI ACAD. PROF. DR. ARH. OCTAV DOICESCU

1929 : Este angajat la Primăria municipiului Bucureşti; - Realizează locuința individuală din str. Toamnei, Bucureşti şi o locuință rustică din lemn şi stuf, pe malul lacului Snagov, pentru primarul Dem. I . Dobrescu. Doicescu devine diplomat al Şcolii Superioare de Arhitectură (1930).

1930 : Yacht Club la Snagov ; - Bufetul restaurant Pădurea Băneasa; - Strandul din Snagov și restaurant lacul Snagov ;

1931 : Ansamblul “Astra Română” din Snagov, locuință secundară lacul Snagov, locuință de vacanță în satul Ghermănești, Snagov ;

1932 : Casa de odihnă a societății “ Gaz – Electrica ” la Snagov ; - Clădire cu apartamente str. Mendeleev , București : - Sediul societătii « Gaz- Electrica » din Bucuresti .

1933 : Blocul cu apartamente din Bucureşti, str . Saligny ; - Sediul Societății de electricitate din Câmpina ;

1934 : Revitalizarea Grădinii Botanice din București, restaurant și locuințe personal ; - Bloc cu apartamente str. Armenească Bucureşti ; - Expoziția « Economia Românească 1934 » din Parcul Carol I (cu desființarea pavilioanelor realizate în1906) ; - Clădire cu apartamente în Eforie Sud ;

1935 : Bloc cu apartamente în Calea Dorobanți şi în Bdul. Dacia, Bucureşti ; - Expozitia urbanistică «Luna Bucureştilor  1935» în Parcul Carol I  (lucrează împreună cu arhitecții C. Joja , Gh. Ionescu şi N. Popisteanu, comisar al expoziției fiind Mihai Dragomirescu , directorul «Gazetei Municipale ») ; - Fântana Zodiacului din fața parcului Carol I (mozaicuri : Mac Constantinescu) - Propuneri pentru amenajarea scuarului cu fântană din fața Cercului Militar ; - Vila Florica Capră , str. Mântuleasa nr. 28 A - Vile - Parcul Filipescu : vilă str. Zola, vilă str. Washington , vilă str. Paris ; - Casele de vânătoare de la Portița şi Ilgani, Delta Dunării ;

1936 : Studii pentru Parcul Național ( Herastrău ) împreună cu peisagistul F. Rebhuhn  ; - Fântana  "Miorița" şi ansamblul expozițional « Luna Bucureștilor 1936 » ( coordonare proiect şi dirigenție de şantier) ; - Muzeul Satului în Parcul Carol II (Herastrau), inițiatori fiind sociologul prof. Dimitrie Gusti şi scriitorul Victor Ion Popa; - Proiectul pentru Parcul Vergului;

- Halele centrale Obor, în octombrie se începe constructia Halelor după proiectul  Doicescu, Fonescu, Iovănescu, execuția aparținând antreprizei ing. S. Neicu şi uzinelor Reşita, lucrare preluată ulterior de arh. Horia Creangă;

1937: Fântâna monumentală de la Piața Sf. Gheorghe ( sculptura : Constantin Baraschi) ; - Pavilionul României de la Expoziția universală Paris - 1937 ( autor Duiliu Marcu ), interioarele au fost făcute de O. Doicescu , Petre Grant , Victor Ion Popa etc , comisar general fiind prof. Dimitrie Gusti ; - Sediul Ministerului Informațiilor din str. Oneşti, București ; - Este publicat proiectul « Parcul Tineretului - Fundeni», complex olimpic cu două stadioane şi un sat model cu locuințe ieftine ( autori : Victor Ion Popa, Mihail Dragomirescu , O. Doicescu, C. Joja, S. Mincu, D. Iovănescu ); proiectul nu a fost executat ; - Impreună cu fratele său, arh. Aurel Doicescu, concepe primele locuințe pentru funcționarii soc. « Gaz- Electrica » din parcelarea Bordei - Jianu ( vor fi 78 de imobile ) ; - Cabana Babele - Bucegi , faza I, pentru Oficiul Național de Turism ;

1938: Birouri , ateliere și locuințe pentru Fabrica de anvelope « Banloc » Floreşti ; - Conacul Alimanişteanu din Bilceşti ; - Ministerul de Interne şi sistematizarea Pieții Palatului - proiect nerealizat ;

1939 : Autor pentru « Casa Românească » şi coautor , cu arh. G. M. Cantacuzino, la Pavilionul României – Expoziția mondială New York 1939 – 1940 - Continuă execuția unor locuințe din parcelarea Bordei – Jianu, Bucureşti, inclusiv propria casă din str. Mircea Eliade nr. 2 şi Casa Nicolae Caranfil, str. Emil Zola nr. 2 . - Cercul Militar din Piteşti ; - Hotel Sport Palace Predeal ; - In 9.08.1939 Doicescu trimite Regiei autonome a IAR confirmarea executării planurilor pentru Casa tip lucrător, Casa tip maistru, Casa tip inginer ;

1940 :Bloc cu apartamente în str. Ştirbei Vodă, colț cu str. Luigi Cazavillan ; - Cineromit – proiect nerealizat atunci în forma în care sunt azi studiourile Media ; - Impreună cu arh. R. Ghiulamila concepe expoziția « Dezrobirea Basarabiei »; - Concepe împreună cu arh. G. M. Cantacuzino proiectul Institutului Britanic din București ; Institutul Britanic a rămas în stadiu de proiect ;

1941 : Centrala “ Nord” a Societății de Telefoane Bucureşti, Bdul Banu Manta ; 

1942 : Blocul administrativ al Societății “Banloc”, Calea Victoriei, Bucureşti ; - Ferma Băneasa a regelui Mihai este amenajată după proiectul întocmit de Doicescu ;

1943 : Hale industriale la Uzinele metalurgice din Colibaşi ;

1946 : Clubul funcționarilor Ministerului de Finanțe - lacul Herăstrău , București ; - Blocul Calea Victoriei nr. 109 - colț cu Calea Griviței . - Publică împreună cu Emil Prager „Locuințe muncitoreşti prefabricate” cu proiecte ce nu vor fi realizate; - Locuințe pentru funcționarii aeroportului Băneasa;

1947 : Clubul Corpului diplomatic pe lacul Băneasa , Bucureşti ; - Locuință cu program special în Pădurea Snagov ; - Face parte din primul colectiv republican de proiectare, întocmind studii pentru cartierul muncitoresc din Lunca Pomostului - Reşita; cartierul e realizat parțial; - Aerogara Baneasa, proiect nerealizat ;

1953 : Este inaugurată Opera Română cu prilejul Festivalului mondial al tineretului de la Bucureşti ;

1954 : Doicescu este propus să elaboreze o lucrare despre Construcția sălilor de spectacole pentru Editura de stat pentru arhitectură şi construcții - lucrare nerealizată ;

1955 : In februarie este terminat Manualul ajutator pentru studiul compoziției arhitecturale, elaborat cu ajutorul unui colectiv din “ Proiect ” Buc;

1957 : Clădiri de locuit cu parter comercial pe axa Nord- Sud Bucureşti , proiect finalizat în 1960 ;

1958 : Cartierul de locuințe ieftine Băneasa, București, împreună cu arhitecții M. Calinovschi, P. Svoboda și F. Ionescu ;

1962 : Doicescu ia parte , împreună cu un colectiv, la concursul pentru sistematizarea zonei centrale a municipiului Timişoara ;

1963 : Participă la concursul pentru Gara centrală din Sofia, împreună cu arh. S. Miclescu, St. Perianu şi P. Svoboda ;

1965: Doicescu începe studiul pentru Ansamblul Institutului Politehnic împreună cu un colectiv format din arhitecții Paraschiva Iubu, Carol Hacker, Petre Svoboda, Ştefan Lungu, Ion Podocea ; 

1969 : Doicescu finalizează Ansamblul Institutului Politehnic din Bucureşti ;

1972 : Doicescu primeşte marele premiu al Uniunii Arhitectilor pentru ansamblul Institutului Politehnic şi pentru intreaga activitate ; este numit « Doctor honoris causa » al Institutului de arhitectură « Ion Mincu » ; este pensionat, fiind o scurtă vreme profesor - consultant ;

1974 : Doicescu devine membru titular al Academiei Române  fiind al treile arhitect academician, după Petre Antonescu şi Duiliu Marcu ; - Sistematizare oraş Reşița ; Sediu politico - administrativ la Reşița (1974 - 1976 ) ;

1976: Sunt încheiate lucrările la sediul administrativ din Reşița , ultima lucrare a profesorului arhitect ;

1978 : Octav Doicescu  participă din partea UAR, la o serie de analize la Comitetul Central al PCR în legatură cu noul Centru Civic al Bucureştiului ; pâna în martie 1981 participă cu colectiv elaborator (proiect și machete) la discutiile pentru alegerea soluției finale la noul centru civic și Casa Poporului ;

1981 :  Doicescu  se stinge din viată in dimineata zilei de 10 mai 1981 fiind inmormantat in cimitirul Bellu din Bucureşti ;

Acad. prof. arh. Octav Doicescu are realizate peste 70 de lucrări, pe amplasamente diferite, din care Cartierul Bordei-Jianu cuprinde numai el 78 de imobile, cu 9 partiuri tip si 20 partiuri unicat... Este, de departe, cel mai prolific arhitect român.

drd. arh. Alin Toma Negoescu