Arhitect Gheorghe Săsărman despre Octav Doicescu/ Edificii care cînta


Edificii care cântă

N-am avut șansa să-mi fie dascăl - și totuși, chiar fără ca el să o știe, mi-a fost mai apropiat decât toți ceilalți profesori de la Școala de Arhitectură. Un capriciu al sorții a făcut ca, imediat după absolvire, eu să schimb teul și echerul pentru condei: așa cum mulți dintre confrații mei știu, am fost ani de zile singurul cronicar de arhitectură și urbanism cu diplomă. O situație nu tocmai de invidiat, într-o vreme în care mai toți arhitecții socoteau că munca la planșetă e singura onorabilă, neavând decât dispreț pentru „arhitectura scrisă” și pentru „arhitectura vorbită”. Atitudine împărtășită în mod paradoxal până și de cel ce preda teoria arhitecturii și care, atunci când i-am cerut acordul ca să-mi conducă doctoratul, m-a refuzat spunându-mi că eu n-aș avea căderea să ajung doctorand, deoarece nici măcar n-aș fi arhitect! Cu atât mai mare mi-a fost bucuria să descopăr, pe parcursul documentării pentru redactarea tezei mele de doctorat1, o întreagă pleiadă de arhitecți care, în a doua jumătate a secolului XIX și prima jumătate a secolului XX, au susținut o intensă activitate publicistică. Printre ei, alături de Horia Creangă, Marcel Iancu și G. M. Cantacuzino, ca să dau doar câteva exemple, un loc de frunte ocupa profesorul Octav Doicescu, singurul aflat atunci în viață dintre promotorii de prestigiu ai acestei importante laturi a profesiunii. Desigur, meritele celui ce avea să fie ales în 1974 membru al Academiei Române erau departe de a se limita la contribuțiile teoretice, edificiile și ansamblurile realizate de el sau sub îndrumarea lui ocupând pagini întregi în orice istorie a arhitecturii românești a veacului trecut; pentru mine însă el era o figură simbolică, dovada vie că și scriind îți poți sluji breasla cu tot atâta onoare și demnitate. Pilduitoare în acest sens este chiar Revista Simetria, editată de G. M. Cantacuzino și Octav Doicescu între anii 1939-1946, un miracol insular de echilibru și seninătate în acei ani tulburi2, și la care au colaborat, printre alții, Matila Ghyka, Ion Vianu, Maria Cotescu, Paul E. Miclescu, Titu Evolceanu, Mac Constantinescu.
La evocarea semnată de mine în Contemporanul din 15 mai 1981, la cinci zile după dispariția profesorului, nu aș avea nici un cuvânt de adăugat, și nici de șters. Am scris acel text copleșit de veste - și la fel mă simt acum, recitindu-l, după 33 de ani. Pe atunci puține redacții aveau obiceiul să țină pregătite în sertar, și mereu actualizate, necroloagele unor personalități, pentru ca la o adică să fie plasate imediat în pagină; Contemporanul nu se număra printre acestea – și cred că spontaneitatea emoției se deslușește încă printre rânduri. Apoi, la puțin timp, am fost chemat de soția profesorului: mă invita să-mi aleg din biblioteca lui o carte, ca aducere aminte. Am ales Eupalinos ou l’architecte, de Paul Valéry. Mi-a scris o dedicație: „Domnului Gh. Săsărman în amintirea lui Octav Doicescu; așa cum a înțeles arhitectul și omul.” Mi-a scris-o cu mâna ei – mâna arhitectului își găsise odihna pentru totdeauna. Am cartea în față, una dintre puținele cărți pe care le-am luat cu mine în exil. Citez din Eupalinos, în redarea lui Phèdre, în redarea lui Valéry: „Dis-moi (puisque tu es si sensible aux effets de l’architecture), n’as-tu pas observé, en te promenant dans cette ville, que d’entre les édifices dont elle est peuplée, les uns sont muets; les autres parlent; et d’autres enfin, qui sont les plus rares, chantent? – Ce n’est pas leur destination, ni même leur figure générale, qui les anime à ce point, ou qui les réduisent au silence. Cela tient au talent de leur constructeur, ou bien à la faveur des Muses.” Ei bine, Octav Doicescu îmi pare a se număra printre acei rari constructori, ale căror edificii vorbesc - iar unele chiar cântă!
Gheorghe Săsărman München, 7 decembrie 2014


1 Funcțiune, Spațiu, Arhitectură, Editura Meridiane, București 1979.

2 Multe dintre articolele publicate în Simetria au fost preluate în volumul Gândirea estetică în arhitectura românească (Editura Meridiane, București 1983; studiu introductiv și coordonare: Gheorghe Săsărman; antologie și note: Nicolae Lascu și Alexandrina Deac), unde există și o bibliografie a scrierilor lui Octav Doicescu

2 comentarii: