Edificii care cântă
N-am avut șansa să-mi fie dascăl - și totuși, chiar
fără ca el să o știe, mi-a fost mai apropiat decât toți
ceilalți profesori de la Școala de Arhitectură. Un capriciu al
sorții a făcut ca, imediat după absolvire, eu să schimb teul și
echerul pentru condei: așa cum mulți dintre confrații mei știu,
am fost ani de zile singurul cronicar de arhitectură și urbanism cu
diplomă. O situație nu tocmai de invidiat, într-o vreme în care
mai toți arhitecții socoteau că munca la planșetă e singura
onorabilă, neavând decât dispreț pentru „arhitectura scrisă”
și pentru „arhitectura vorbită”. Atitudine împărtășită în
mod paradoxal până și de cel ce preda teoria arhitecturii și
care, atunci când i-am cerut acordul ca să-mi conducă doctoratul,
m-a refuzat spunându-mi că eu n-aș avea căderea să ajung
doctorand, deoarece nici măcar n-aș fi arhitect! Cu atât mai mare
mi-a fost bucuria să descopăr, pe parcursul documentării pentru
redactarea tezei mele de doctorat1,
o întreagă pleiadă de arhitecți care, în a doua jumătate a
secolului XIX și prima jumătate a secolului XX, au susținut o
intensă activitate publicistică. Printre ei, alături de Horia
Creangă, Marcel Iancu și G. M. Cantacuzino, ca să dau doar câteva
exemple, un loc de frunte ocupa profesorul Octav Doicescu, singurul
aflat atunci în viață dintre promotorii de prestigiu ai acestei
importante laturi a profesiunii. Desigur, meritele celui ce avea să
fie ales în 1974 membru al Academiei Române erau departe de a se
limita la contribuțiile teoretice, edificiile și ansamblurile
realizate de el sau sub îndrumarea lui ocupând pagini întregi în
orice istorie a arhitecturii românești a veacului trecut; pentru
mine însă el era o figură simbolică, dovada vie că și scriind
îți poți sluji breasla cu tot atâta onoare și demnitate.
Pilduitoare în acest sens este chiar Revista
Simetria, editată de
G. M. Cantacuzino și Octav Doicescu între anii
1939-1946, un miracol insular de echilibru și seninătate în acei
ani tulburi2,
și la care au colaborat, printre alții, Matila Ghyka, Ion Vianu,
Maria Cotescu, Paul E. Miclescu, Titu Evolceanu, Mac Constantinescu.
La evocarea semnată de mine în Contemporanul
din 15 mai 1981, la cinci zile după dispariția profesorului, nu aș
avea nici un cuvânt de adăugat, și nici de șters. Am scris acel
text copleșit de veste - și la fel mă simt acum, recitindu-l, după
33 de ani. Pe atunci puține redacții aveau obiceiul să țină
pregătite în sertar, și mereu actualizate, necroloagele unor
personalități, pentru ca la o adică să fie plasate imediat în
pagină; Contemporanul
nu se număra printre acestea – și cred că spontaneitatea emoției
se deslușește încă printre rânduri. Apoi, la puțin timp, am
fost chemat de soția profesorului: mă invita să-mi aleg din
biblioteca lui o carte, ca aducere aminte. Am ales Eupalinos
ou l’architecte,
de Paul Valéry. Mi-a scris o dedicație: „Domnului Gh. Săsărman
în amintirea lui Octav Doicescu; așa cum a înțeles arhitectul și
omul.” Mi-a scris-o cu mâna ei – mâna arhitectului își găsise
odihna pentru totdeauna. Am cartea în față, una dintre puținele
cărți pe care le-am luat cu mine în exil. Citez din Eupalinos,
în redarea lui Phèdre, în redarea lui
Valéry: „Dis-moi (puisque
tu es si sensible aux effets de l’architecture), n’as-tu pas
observé, en te promenant dans cette ville, que d’entre les
édifices dont elle est peuplée, les uns sont muets;
les autres parlent;
et d’autres enfin, qui sont les plus rares, chantent?
– Ce n’est pas leur destination, ni même leur figure générale,
qui les anime à ce point, ou qui les réduisent au silence. Cela
tient au talent de leur constructeur, ou bien à la faveur des
Muses.” Ei bine, Octav Doicescu îmi pare a se număra printre acei
rari constructori, ale căror edificii vorbesc - iar unele chiar
cântă!
Gheorghe Săsărman
München, 7 decembrie 2014
1
Funcțiune, Spațiu,
Arhitectură, Editura
Meridiane, București 1979.
2
Multe dintre articolele publicate în Simetria
au fost preluate în volumul Gândirea
estetică în arhitectura românească
(Editura Meridiane, București 1983; studiu introductiv și
coordonare: Gheorghe Săsărman; antologie și note: Nicolae Lascu
și Alexandrina Deac), unde există și o bibliografie a scrierilor
lui Octav Doicescu
Un blog despre arhitectura extraordinar de reusit.
RăspundețiȘtergereCu placere si recunostinta !
RăspundețiȘtergere